Orezul este una din garniturile noastre favorite! Fie pilaf, fie cu legume sau cu diferite sosuri ori cu lapte, orezul rămâne un preparat pe care-l considerăm foarte gustos.
Astăzi ne-am gândit să pregătim un orez cu sos de ciuperci. Pentru aceasta am avut nevoie de:
* o cană orez;
* 20 g unt;
* 5-6 ciupercuţe champignon;
* 50 g măsline;
* un ardei gras;
* o roşie;
* 2-3 linguri de bulion;
* condimente: sare, piper, oregano, tarhon, curry.
Mai întâi se spală bine orezul, îndepărtântu-se impurităţile (dacă are):
În vasul în care vrem să îl preparăm se topeşte untul sau se pune ulei într-un strat de 2-3 mm, peste el adăugându-se orezul şi călindu-se timp de 2-3 minute:
După aceea se adaugă apă cât să cuprindă tot orezul, dar şi condimentele şi nu se mai amestecă pentru a nu se fărma. Din când în când se mai completează cu apă astfel încât să nu depăşească nivelul orezului.
Timpul de preparare este de aproximativ 15 minute.
Între timp se poate pregăti sosul. Astfel, pentru început se călesc timp de 5 minute ciupercuţele în tigaie:
Se adaugă bulionul şi apoi ardeiul taiat, roşiile şi măslinele şi se lasă aproximativ 10 minute.
Când se serveşte orezul se adaugă şi sosul deasupra. Pofta bună!
Dragii mei,
RăspundețiȘtergereZâmbesc cu duioşie şi mă bucur sincer de fiecare dată când descopăr încă un blog dedicat bucătăriei, pornit din pasiunea şi din respectul autorilor pentru ingrediente şi pentru mâncare făcută cu dragoste. Aşa am început şi eu acum mai mulţi ani şi consider că aşa ar trebui să pornească toate aceste iniţiative. Greşelile şi boacănele sunt inerente, eu practic am învăţat mai mult de jumătate din ceea ce ştiu despre bucătărie abia după ce internetul mi-a oferit expunere, feedback din partea cititorilor uneori mai pricepuţi decât mine şi multe alte avantaje.
Este şi motivul pentru care îmi permit să ridic câteva steguleţe în legătură cu povestea pe care tocmai am citit-o. Hai să vă spun ce înseamnă cu adevărat "risotto" :) Mie cineva mi-a stricat ziua când am aflat că orezul adevărat pentru risotto este cultivat în doar vreo două sate din Italia şi că noi, amatorii de prin alte părţi, suntem nevoiţi să folosim un orez nepotrivit pentru asta, însă asta cu siguranţă nu ne împiedică să ne vedem de trabă :) Mai delicată devine treaba, însă, când ne apucăm de făcut "risotto", indiferent de tipul orezului pe care-l avem la dispoziţie. Pentru că, dragii mei, metoda pentru risotto este una singură şi destul de departe de ceea ce încă nu ştiţi. Gordon Ramsey spune în mai multe rânduri "when making risotto, you can never stir enough" :) Risotto este despre amestecat în permanenţă, nici pe departe despre orez lăsat singur cu legume şi apă în cratiţă, să fiarbă după cum îl taie capul.
Aşadar: unt sau ulei sau amândouă ("amestecul gras" este preferatul italienilor, din unt şi ulei de măsline topite împreună pe foc mic mic mic, cât să nu se separe materiile lactate de grăsimea untului). Ceapă şi eventual usturoi, tocate mărunt, călite puţin în grăsime. Orez spălat şi uscat, călit şi el câteva minute în tigaie, până ce bobul devine oarecum translucid. Şi aici drumul unui risotto adevărat se desparte brusc de ceea ce aţi făcut voi: supă de legume, de pui sau de peşte (în varianta italienească "foarte originală" cea din urmă e regină) făcută înainte de a vă fi apucat de preparare, pe care o adăugăm în cantităţi proporţionale cantităţii de orez, cu un polonic, în vasul în care avem pe foc orezul deja călit. Polonic de supă şi amestecăm până ce tot lichidul este absorbit de orez. Şi iar. Şi iar. Şi iar. În felul ăsta controlăm în permanenţă consistenţa orezului şi textura generală a preparatului. Adică bobul rămas "al dente" (mulţumită inclusiv călirii în prealabil)dar pătruns până la nivelul pe care-l dorim noi şi aspectul general uşor fluid al preparatului de pe foc. În final, un risotto trebuie să fie suculent, uşor zemos. Este şi motivul pentru care el se serveşte în farfuie adâncă, în farfurie de paste. O cantitate confortabilă de cremă de brânză sau de smântână dublă (double cream, creme fraiche) la final, cu preparatul luat de pe foc, apoi totul "aerisit" trecând uşor cu o furculiţă de câteva ori prin preparat.
RăspundețiȘtergereAsta în cazul unui risotto "simplu". În funcţie de supa folosită, el poate fi "îmbogăţit" cu fructe de mare, carne de pui, somon afumat... Parmezan sau Pecorino ras la final, în farfurie şi...cam asta ar fi :) Nu sunt adeptul reţetelor standard, însă din punctul meu de vedere riosotto depăşeşte această categorie şi se înscrie în aceea a metodelor, a practicilor de bază din bucătărie. Prepararea unui risotto adevărat durează de fiecare dată minimum 30 de minute fără a socoti prepararea supei, motiv pentru care şi eu, în restaurantul meu, sunt nevoit să deviez de cele mai multe ori de la această metodă de bază şi să folosesc tehnici care să-mi scurteze timpul de preparare în condiţiile unui preparat final cât mai apropiat de cel original. Nu sunt fericit pentru asta, dar sunt dator să le ofer oaspeţilor mei un "aproape risotto" într-un timp de aşteptare optim. Îmi doresc din tot sufletul să luaţi "pledoaria" mea ca pe o sugestie venită din aceeaşi pasiune pe care voi o puneţi la treabă şi mai ales din simpatia pentru cei asemeni mie.
Spor la treabă! :)
Mulţumim pentru sugestii, într-adevăr suntem începători şi avem foarte multe lucruri de învăţat. Scopul blogului exact acesta şi este, să experimentăm şi să învăţăm din greşeli, dar şi de la cei care ştiu cu siguranţă mai mult decât noi. Vom ţine cu siguranţă cont de sfaturi şi le vom pune în practică. Vă mai aşteptăm şi cu alte sugestii! Weekend plăcut!
Ștergere